Versiunea completă a întâlnirii Ligii Habitat din data de 05.12.2018

Astăzi am aflat că domnul Gabriel Dumitrașcu se apucă de politică. Îi urez multă baftă! Dar, dacă tot am fost prezent la întâlnirea organizată de Liga Habitat (mulțumim domnului Mereuță pentru organizare și interes), nu pot să nu completez spațiile lipsă pe care, ca orice politician din clasa medie, le-a lăsat pentru o înțelegere subtil sugerată. Sau domnul Dumitrașcu nu a pătruns încă adâncurile fenomenului, ceea ce mă face să mă întreb unde-i diferența față de ceilalți mulți care ni se învârt prin preajmă?

Legat de subvenție, așa este, a crescut. L-am lămurit în plen pe proaspătul politician că în ce privește RADET fondul de salarii a scăzut, deși numărul intervențiilor la avarii și lungimea traseelor înlocuite au rămas aproximativ aceleași, cheltuielile materiale au scăzut și avem o aprovizionare mai bună, cheltuielile cu terții, de asemenea… Nici la ELCEN nu cred să fi crescut cheltuielile de operare în timpul insolvenței. Așadar, toți cei din sală am tras concluzia că majorarea subvenției o vom regăsi, prin intermediul prețului gigacaloriei, în profitul furnizorilor de gaze. În cei doi ani (toamna 2016 – toamna 2018) prețul gazului a crescut cu mai bine de 50% la producător! Profitul producătorilor de gaze a fost achitat din bugetul local, însă, putea fi decizia CGMB de a fi achitat din buzunarul fiecărui cetățean. Nu îmi aduc aminte să fi existat discuții contradictorii pe această temă.

Calitatea serviciilor este direct dependentă de un program de investiții bine pus la punct. Orice program de investiții trebuie finanțat. Orice finanțare este obținută în baza unor studii tehnice și a unor proiecții financiare sau, pentru UAT-uri, beneficii de natura creșterii calității vieții în comunitate (mediu, sănătate, securitate etc). Există proiecții financiare și beneficii pentru comunitate doar dacă ai clienți, iar numărul acestora este semnificativ pentru a influența și ceilalți parametri urmăriți de finanțatori pentru investițiile publice.

Așadar, obiectivul reorganizării RADET – ELCEN vizează continuarea furnizării agentului termic la un nivel acceptabil calitativ (limitat, desigur, de starea tehnică a sistemului) și, evident, pregătirea din punct de vedere juridic și financiar pentru a obține finanțare. Și am demonstrat asistenței că finanțatorii au cerut să-l vadă integrat, deoarece investițiile în refacerea sistemului de conducte nu au sens fără capacitățile de producție aparținând ELCEN, iar investițiile în ELCEN nu au sens fără refacerea sistemului de conducte. Nici pe acest subiect nu au fost discuții contradictorii.

În România, tariful energiei termice este reglementat. În compunerea tarifului, specialiștii ANRE au acceptat ca eligibile doar anumite categorii de cheltuieli. În București, la aproape 200 de lei pe gcal, diferența de tarif între privat și stat este de doar 2 lei. Deci, 1% pe grila cheltuielilor eligibile furnizată de reglementator în condițiile limitării marjei de profit. Nici la această remarcă nu au fost comentarii.

Am declarat că sunt un susținător, atât al diversificării proprietății, cât și al diversificării surselor de producere a energiei termice. Dar, am menționat că este un proces îndelungat care ar trebui susținut cu resurse și coordonat de autoritățile centrale și locale. Practicienii în insolvență nu au atribuțiile, resursele și viziunea necesare pentru a întocmi strategia energetică națională sau locală. Poate doar cei ai ELCEN…

Acum, vedeți diferența? Dintre cele două versiuni?

În final, simt nevoia să fac două precizări, în afara discuțiilor care au avut loc ieri la întâlnirea cu membrii Ligii Habitat:
i) afacerile din domeniul utilităților publice nu au ca unic criteriu profitul. Chiar și în condițiile unei piețe libere, competitive, este necesar ca statul să reglementeze și să urmărească cu mare grijă evoluția competitorilor, astfel încât aceștia, prin acțiunile și deciziile pe care le iau, să nu afecteze capacitatea de dezvoltare a unei comunități, sănătatea sau securitatea acesteia;
ii) rolul insolvenței judiciare este de a proteja, de a oferi timp debitorilor onești pentru a-și reorganiza activitatea. Procedeul este complex și, în general, presupune întocmirea unui plan de reorganizare credibil, realizabil, a cărui derulare să aducă suficiente beneficii majorității stakeholder-ilor încât să reprezinte un argument puternic pentru a decide în favoarea continuării activității în modul propus prin plan. Managementul debitorului, sub supravegherea practicianului în insolvență, împreună cu acționarul/asociații afacerii respective trebuie să treacă testul credibilității la care va fi supus debitorul de furnizorii săi și de piața pe care activează.

Facebook
Twitter
LinkedIn
WhatsApp