Blogul Rominsolv

Un blog despre economie, business și insolvență

Încredere și bani, ingrediente pentru creștere economică.

Am avut ”șansa” să trăim criza economică din anul 2008 care a debutat cu falimentul răsunător al băncii Lehman Brother, criză previzibilă și chiar prezisă de economistul Nouriel Roubini. Ce am învățat din ea pe lângă tehnicalitățile declanșatoare și vizibile din care am să enumăr, pentru bună aducere aminte, numai abundența lichidității / abundența banilor ieftini, bani pentru care indivizii și-au vândut 30 de ani de muncă, uneori numai pentru motive speculative?

Am învațat că o criză are atât cauze precise, clare care țin de mecanisme economice palpabile, cât și cauze emoționale care țin de credințele individuale și colective ale actorilor de pe piață. Încrederea și banii sau, mai precis, lipsa lor, a amândurora, dacă nu sunt în mod direct factori declanșatori, sunt cu siguranță factori care întrețin criza.
Lipsa încredererii îi oprește indivizi să mai cheltuie, să mai consume. Teama de un viitor tulbure îi determină să se ascundă, să-și ascundă resursele (dacă le mai au) sau să vandă tot, și să vândă repede.

Evaporarea banilor ”falşi” care inundau economia, bani virtuali, bani fără acoperire în economia reală producătoare de bunuri şi de servicii, bani aduși din viitorul îndepărtat și foarte îndepărtat, a lăsat economiile fără ”sânge”, a vlăguit companiile și indivizii, a provocat falimente personale, falimente ale firmelor și chiar ale statelor.
Dar asta e și istorie și teorie.

Astăzi trăim în plină pandemie cauzată de nevăzutul și perfidul virus SARS-CoV-2; pandemie neprezisă de nimeni, poate previzibilă, dar imaginată de unii cineaști și creatori de jocuri (este foarte la modă azi un joc creat în 2012 numit Plague Inc. în care jucătorul care controlează virusul trebuie să infecteze și să distrugă populația întregului glob. Brrrr!).

Ce au făcut statele cu excepţia Suediei, care s-a bazat pe responsabilitatea indivizilor? În numele responsabilității sociale, s-au închis în casă, iar cheia de la gât au înghițit-o. Au înghițit-o și state care nu trebuie să ceară voie să iasă la joacă.

Pe noi, pe indivizii producători de creștere economică, ne-au condamnat la solidaritate socială și ne-au închis în casă. Ce să producem în casă, care să ajute economia în afară de copii? Cum să producem eficient în lipsa interacțiunii directe?
Închiși în case, economia nu are cum să funcționeze, închiși în case ne pierdem încrederea, închiși în case ne pierdem veniturile, închiși în case ajungem să consumăm din resursele/economiile făcute.

Statele, după ce gândurile oamenilor s-au mai cristalizat un pic, iar emoția s-a mai domolit și au început să-și exprime nemulțumirea, și-au amintit că au și o responsabilitate economică și au început să se gandească cum să scoată cheia, cât mai nouă și strălucitoare, cu care să ne dea drumul la muncă. Dar răul a fost deja făcut: încrederea tuturor și banii unei părți a populației s-au evaporat. Din nou.

”Profeții” spun că ne așteaptă o criză economică, experţii spun că va fi mai dodoloață ca cea anterioară. O criză mai profundă, mai devastatoare decât cea anterioară, chiar mai rea decât cea interbelică. Doamne fereşte să vină acum un cutremur, o foamete, o criză a internetului sau un război! Le vom fi trăit pe toate, dar cine pe lume și-ar dori asta?!!

Criza va fi cu siguranță, criza este deja, dar determinată de pierderea încrederii – deja înfăptuită de guvernanți prin avalanșa de ordonanțe militare și prin încurajarea mesajelor alarmiste – nu a banilor. Oamenii vor fi mai prudenți cu cheltuielile, vor consuma mai puțin iar asta înseamnă creștere economică slabă sau deloc. Personal nu văd ca statul să apese alte butoane pentru creștere economică, cum ar fi investițiile masive în infrastructură. Nu vom vedea țara brăzdată de autostrăzi, căi ferate, sisteme de irigații etc. Cel mult vom vedea câte ceva la nivel de politică monetară. La nivel fiscal ”grația” guvernamentală se va termina odată cu criza medicală.

Din fericire însă, după criza din 2008 și spre deosebire de perioada dinainte de ea, economiile s-au bazat în cea mai mare parte pe bani reali, bani produși, bani munciți și mai puțin pe bani virtuali. Din practică am observat o dezmorțire a consumului și a scăderii aversiunii fata de risc a investitorilor abia de vreo 3-4 ani. Abia ce aș putea spune că a ieșit din vocabular sintagma ”criza economică din 2008”. La nivel individual, oamenii scapați parțial de stresul recesiunii au mers pe principiul ”bani albi pentru zile negre”. Astfel gradul de economisire a crescut constant. Oamenii au consumat, dar mai cu prudență. Lucru bun, întrucât oamenii ar trebui să se bazeze mai mult pe ei înșiși decât pe vreun ajutor de la statul social, oricare ar fi el.

Asadar, cum punem la treabă banii reali ai investitorilor și ai populației? Spre deosebire de criza din 2008 acum există bani, dar există deopotrivă o rană nouă, deschisă peste cea care nu s-a lecuit complet – lipsa de încredere.

Când ești ciocan tot ce vezi în jur pare a fi cui, drept urmare, vin cu o propunere/soluție din domeniul meu de expertiză – insolvența comercială – prin care poate fi pusă în mișcare măcar o parte din banii populației, care se ridică la suma de 47 mld euro, peste 20 % din PIB-ul României din 2019.

Propunerea vine, pe de o parte, să responsabilizeze profesionistul[1] (astfel cum este definit de Codul Civil), adică pe partenerul comercial al persoanei fizice și, pe de altă parte, să ofere persoanei fizice – consumator de bunuri și servicii – părghii legale pentru recuperarea creanței sale în ipoteza întâlnită în practică a falimentului profesionistului.

Actualul text al Legii privind procedurile de prevenție a insolvenței și de insolvență (85/2014) nu oferă nicio protecție persoanei fizice care intră în relații comerciale cu un furnizor de bunuri și servicii. Sunt răsunătoare și triste falimentele dezvoltatorilor imobiliari care au ruinat și au adus la disperare familii întregi. Sunt oameni care platesc pentru o casă pe care nu o vor avea niciodata, iar asta e tragic.

Conform Legii 85/2014, pe primul loc în ordinea de preferință a plății creanțelor vin creditorii beneficiari ai unei garanții față de averea debitorului, iar în această categorie intră în mod uzual băncile care își securizeaza cu ipoteci împrumuturile acordate. În linii mari, urmează creanțele izvorâte din raporturi de munca cum sunt salariile, creanțele statului (impozite, contribuții, taxe), iar la finalul listei vin creanțele simplilor creditori indiferent dacă sunt profesioniști sau nu.

Asadar, legea tratează persoanele fizice ca pe simpli chirografari și îi pune pe aceștia în aceeași categorie cu profesioniștii care nu și-au securizat raportul comercial cu debitorul acum falit. Această categorie mare a creditorilor chirografari este cea mai năpăstuită, rare fiind cazurile în care acești creditori reușesc să încaseze măcar o fracție din creanța lor.

Persoanele fizice nu se pot transforma în analiști de risc la fiecare cumpărare (asta ar bloca comerțul care trebuie să se bazeze pe încredere) și nici nu au o putere reală de negociere în relația cu profesionistul.

Acum trebuie să intervină statul. Statul ar trebui sa protejeze persoanele fizice (neprofesioniștii) care intră în relații comerciale cu profesioniștii, iar această protecție poate fi asigurată prin acordarea unui rang superior de prioritate în recuperarea creanțelor lor în cazul insolvenței profesionistului. Propunerea mea este ca rangul să fie chiar superior creanțelor bugetare, dar pentru respectarea echității, inferior creanțelor garantate și a celor izvorâte din raporturi de muncă.

Câștigul obținut din această majorare de rang este cel al confortului psihic al indivizilor de a intra în relații comerciale, al încrederii că munca și avuția le sunt mai protejate.

Și pentru a da eficiență unei astfel de modificări legislative ea trebuie cuplată cu dreptul persoanelor fizice de a introduce cereri de deschidere a procedurii insolvenței chiar și pentru creanțe mult mai mici decât pragul actual de 40,000 lei.

Masurile nu numai ar oferi încredere persoanelor fizice, dar ar și responsabiliza mai mult profesioniștii și, astfel, ar contribui la o dezvoltare durabilă a relaților de afaceri cu beneficii pentru întreaga societate și economie.

__________________________________________________

[1] Art. 3 din Codul Civil
(1) Dispozițiile prezentului cod se aplică și raporturilor dintre profesioniști, precum și raporturilor dintre aceștia și orice alte subiecte de drept civil.
(2) Sunt consideraţi profesionişti toţi cei care exploatează o întreprindere.
(3) Constituie exploatarea unei întreprinderi exercitarea sistematică, de către una sau mai multe persoane, a unei activităţi organizate ce constă în producerea, administrarea ori înstrăinarea de bunuri sau în prestarea de servicii, indiferent dacă are sau nu un scop lucrativ.

Mircea Deaconu

Ultimele articole publicate pe blog

business managementeconomieinsolvenţă

Încredere și bani, ingrediente pentru creștere economică.

Am avut ”șansa” să trăim criza economică din anul 2008 care a debutat cu falimentul răsunător al băncii Lehman Brother, criză previzibilă și chiar prezisă de economistul Nouriel Roubini.

gabriel.ilie@bonnie-clyde.ro'
business managementeconomieinsolvenţă

Anunț licitație publică organizată în data de 09.04.2020 pentru acțiuni deținute de Olcthim S.A. în capitalul social al Sistemplast S.A.

Consorțiul de lichidatori judiciari ai OLTCHIM S.A., ROMINSOLV SPRL și BDO BUSINESS RESTRUCTURING SPRL, organizează în data de 09 aprilie 2020, ora 12:00, la sediul BDO BUSINESS RESTRUCTURING SPRL

business managementeconomieinsolvenţă

Agentul termic, dezbaterea de vineri seara

Vineri seara, în ultima zi de ianuarie 2020, am participat la o dezbatere organizată de Buletin de București și Funky Citizen având ca subiect termoficarea în trei ipostaze: starea