Este vară, în parc se joacă copiii. Ghiocel, un băiat cu fes pe cap, aleargă tâmp. Cade. Nu ridică bine capul şi un urlet izbucneşte din pieptul uriaş al mamei: ce ai făcut? Dacă îţi rupeai gâtul? Copilul îşi vede mama dezlănţuită şi socoteşte că e bine să urle şi el. Plânge şi boscorodeşte vorbe neînţelese în timp este curăţat cu lovituri de berbece: ţi-am spus să nu mai alergi? Ţi-am spuuuus?! Dacă îţi zdrobeai capul?
Plin de muci, cu pantalonii murdari şi obrajii scăldaţi de lacrimi cu pământ, copilul pedepsit suspină încetişor, cuminte, pe bancă. Îi vede pe ceilalţi alergând şi este sfâşiat de sentimente contradictorii. Ştie că unii dintre colegii lui de joacă vor cădea. Nu toţi, desigur. Când se gândeşte la ce vor păţi, îi este milă de ei, dar se bucură că nu va mai fi singurul care stă, certat de părinţi, afară din joc.
Cade Robert (sau John, William cum i-o spune). Mama lui vine calmă, se uită la rană şi îl mângâie pe cap: n-ai nimic! Te speli, te scuturi şi fugi înapoi la joacă! Să fii atent cum alergi, da?
Robert (William, Jean, Phillipe, am uitat cum îl cheamă) se întoarce ca şi cum nu s-a întâmplat nimic, însă mai experimentat. A văzut că doare, dar trece. Ştie acum că o căzătură nu este suficientă să-l scoată din joc. Colegii se pot baza pe el, chiar dacă s-a împiedicat. Ceilalţi copii au căpătat încredere şi va continua jocul alături de ei.
Întreprinzătorule, antreprenorule, liber profesionistule (sau cum îţi zice), dacă tot ai căzut, ai grijă să te ridici! Scutură-te, spală-te, învaţă din greşeli şi REINTRĂ ÎN JOC! Să îţi arzi corpul întins pe caldarâm şi vei renaşte! Chiar acolo, din propria ta cenuşă!
Ghiocel, copilul cu fes în cap, plin de muci şi pământ, te va privi nedumerit, de pe bancă, în urletele apropiaţilor săi. Nu cred că va înţelege ceva… el nu este o Pasăre Pheonix.
