Analizele Frames au ieșit prost

Analizele Frames au ieșit prost,
astfel că celebri analiști nu vor fi externați în această iarnă

Habar nu am cum se numește persoana de la care sunt prelevate analizele privind termoficarea Bucureștiului, dar este clar că aceasta este suferindă. Posibil să aibă o problemă de percepție a realității ce, cred, poate fi tratată cu ajutor de specialitate. Sau cine știe, poate suferă de anumite lipsuri de care scapă pe măsură ce umple cu analize recipientele puse la dispoziție de Frames.

Să clarificăm în primul rând aspectele de alarmă financiară,

Analist Frames: Chiar dacă bucureștenii își plătesc la timp facturile, RADET a ajuns să achite către ELCEN la 5 luni, iar penalizările cresc de la o zi la alta. Regia se afundă și mai mult în datorii, iar falimentul bate la ușă.

Florian Mateiță: Dacă luăm în considerare plățile în avans, astăzi datoria scadentă a RADET către ELCEN este 0 (zero) iar cea nescadentă, de sub 50 de milioane de lei (aproximativ ⅓ din valoarea unei luni de iarnă). Pe dovedite!

Apoi, întârzierea rezolvării problemei juridice

Analist Frames: Interesant este că, în timp ce ELCEN are un plan de reorganizare aprobat de creditori în septembrie 2018 și este pregătită de atunci pentru preluarea de către Energetica, în cadrul SACET ( Sistemul de Alimentare Centralizată cu Energie Termică), la RADET incertitudinea continuă.

Florian Mateiță: Să-și amintească propria analiză din octombrie când Frames afirma răspicat: „în momentul de față, planul de restructurare al ELCEN, așa cum a fost gândit de KPMG, are patru mari probleme…” Are mai multe, dar identificaseră ei doar patru. Acum să gândim logic: dacă problemele din planul ELCEN nu au fost rezolvate iar ELCEN vrea să le replice „în oglindă” în planul de reorganizare a RADET, nu-i așa că „iexistă o iexplicație” pentru care, vorba analistului, incertidudinea continuă?

După care problema de oportunitate, cea cu sursele de finanțare

Analist Frames: Rămâne un mare semn de întrebare de ce Ministerul Energiei, principalul acționar al ELCEN, Primăria Capitalei, cea care deține RADET, și ANAF, unul dintre principalii creditori, nu s-au așezat la masa negocierilor pentru a-și compensa creanțele, în așa fel încât RADET să nu fie limitată de prevederile legii insolvenței, care exclud ștergerea datoriilor’’

Florian Mateiță: Metoda de reorganizare propusă de ELCEN este inaplicabilă în lipsa unei prevederi legale privind posibilitatea concilierii între instituțiile de stat a plății parțiale a unei sume nedeterminate, doar determinabilă (în ”sumă de cel puțin 1,095 miliarde lei”, valoarea finală fiind condiționată de existența sau inexistența efectului fiscal) a unei datorii recunoscute între RADET și ELCEN (de 3,7 mld lei) ce urmează a fi plătită de o instituție bugetară (PMB) care nu o recunoaște dar își asumă responsabilitatea pentru ea, concomitent cu iertarea de datorie pentru diferență din partea celorlalți.

Prin urmare, presupunând că funcționarii Primăriei ar avea posibilitatea legală de a recunoaște ”voluntar” creanța de 3,7 miliarde lei și de a o introduce în contabilitatea PMB sub formă de „despăgubiri datorate creditorilor RADET”, cele trei entități, Ministerul Energiei, Ministerul de Finanțe și PMB trebuie să aibă capacitatea instituțională și legală de a negocia valoarea acceptată a fi încasată de fiecare parte din totalul de aproximativ 3,7 miliarde lei, diferența urmând a fi ștearsă definitiv. Ca să nu reamintim și de problema ajutorului de stat…

Afirmația din finalul acestei – să o numim „perplexitate Frames”, este falsă și de rea credință, insolvența nu a exclus niciodată ștergerea justificată a datoriilor. Întrucât este prima oară când aud o asemenea opinie, mă întreb dacă nu cumva calculul valorii plăților în scenariul de faliment a ELCEN a fost realizat cu sprijinul analiștilor Frames.

Concluzie:

Orice opinie pertinentă, argumentată este binevenită. Invit analiștii Frames să-și culeagă informațiile din surse credibile și documente oficiale, să studieze legislație și jurisprudență astfel încât rezultatul muncii lor să fie o analiză echilibrată, o sursă de inspirație pentru factorii implicați în asemenea proiecte. Avem mare nevoie de exemple pozitive, de reușite ale managementului românesc care să ne demonstreze, nouă înșine în primul rând, că nu suntem tâmpiții Europei!
Altfel analizele Frames vor rămâne doar petarde jurnalistice îmbibate cu noroi politic, întocmite pentru a fi detonate în „curtea vecinului”, cât mai aproape de „capră”.

Facebook
Twitter
LinkedIn
WhatsApp