Corelație între predictibilitatea acțiunilor (consumului de resurse), gradul de satisfacere a interesului (plățile către creditori) și credibilitatea sa generală (încasările)
Insolvența este de obicei o stare tranzitorie în viața unei companii. Poate să apară și din decalajele periodice între termenele de plată și, respectiv, de încasare. Se instalează oricând, adesea cu simptome de gripă ușoară. În mod frecvent este controlabilă, fiind stinsă prin negocieri, înainte de a căpăta amploare. Sunt însă situații când, pe fondul blocajelor ambientale și a neîncrederii cronice, controlul și rigoarea adăugată în cadrul procedurilor formale sunt necesare. Acestea se derulează în fața judecătorului sindic, sub supravegherea unui practician în insolvență, și au ca scop restructurarea afacerii printr-un plan de reorganizare sau închiderea ei.
Intervenția unui terț-specialist în insolvență confirmat de instanța de judecată, are menirea de a furniza echilibru, predictibilitate și justețe. Evident, și argumente legale pentru actele de compromis ce urmează a fi adoptate. De aici rezultă nevoia ca practicianul în insolvență să fie un profesionist cunoscător al managementului crizelor. Să favorizeze comunicarea în interesul identificării și înțelegerii soluțiilor posibile, rezonabile, de către toți participanții la procedură, a parcursului cel mai probabil, respectiv cel care provoacă cele mai mici daune.
Insolvența (vorbim de procedură) demarează la cerere.
Se derulează (teoretic) cu celeritate, în cadența îndeplinirii pașilor procedurali. Se finalizează după cum apreciază (prin vot) creditorii. Debitorul (este cel mai interesat) furnizează o soluție de compromis care, dacă este acceptabilă creditorilor, aceștia o vor aproba sub forma unui parcurs de reorganizare. Dacă soluția este legală și este adoptată cu respectarea tuturor prevederilor, va fi confirmată de către judecătorul sindic și va deveni Plan de reorganizare. Din acel moment business-ul este restructurat și va rămâne în viață, pe piață.
Ce conține planul? În primul rând, o analiză-diagnostic care scoate în evidență posibilitățile de restructurare a activității debitorului. Apoi un plan de măsuri ce urmează a fi implementate într-o anumită ordine pentru coerență și predictibilitate. În fine, un set de rezultate așteptate să se întâmple în cel mult 3 ani.
Ce anume dă valoare planului? Capacitatea de a satisface într-o măsură rezonabilă interesul creditorilor. Care este interesul creditorilor? Plata imediată a datoriilor. Cum nu este posibil (suntem totuși în insolvență), strategiile de reorganizare vor fi un gradient de nuanțe între două extreme: „perfect simulate” și „cu adevărat concrete”.
Planul de reorganizare. Strategiile simulate și cele concrete
Strategiile „simulate” urmăresc interesul creditorilor de a nu proviziona sumele înscrise la masa credală pentru a evita înregistrarea de pierderi cauzate de riscul de neîncasare. În acest scop, cu semnătura persoanelor abilitate să depună planul și a judecătorului sindic, este simulată (pe hârtie) certitudinea recuperării banilor. Acest tip de strategie este caracteristică procedurilor în care valoarea garanțiilor deținute de creditori acoperă în mică măsură sumele înscrise la masa credală. În esență, reorganizarea simulată reprezintă un faliment temporizat, cu rambursări fantasmagorice prevăzute în ultima zi din ultima lună a planului. O ficțiune scrisă de cele mai multe ori doar pentru a fi atașată notelor contabile prin care este limitat provizionul.
Un asemenea plan de reorganizare este toxic,. Nu produce plusvaloare ci, de multe ori, adâncește volumul datoriilor. Se hrănește din banii furnizorilor și ai bugetului de stat, uzează mașini, instalații, echipamente și clădiri, consumă stocuri și obiecte de inventar. Afectează furnizorii și clienții, împingând la nonmuncă performantă salariații specializați. Iar salariații în general, la nondezvoltare sau chiar deteriorarea stării lor materiale. Cu alte cuvinte, nimeni nu crede că planul poate fi îndeplinit. Debitorul va intra în faliment când creditorii se vor fi pregătit (de exemplu să preia activele pe SPV-uri, să cesioneze pachete de creanțe etc).
Un plan de reorganizare simulat va duce la falimentul societății
În ciuda efectelor negative, interesul creditorilor să obțină timp este satisfăcut 100%. Predictibilitatea planului este redusă la certitudinea înscrierii rambursărilor din programul de plăți, iar măsurile și acțiunile consumatoare de resurse sunt facultative pe fondul necesarului redus de credibilitate referitor la implementare și la îndeplinirea obiectivelor planului.
În partea opusă, strategiile „concrete” de reorganizare au în centru lor business-ul ce trebuie restructurat.
Analiza diagnostic atentă este rodul muncii specializate. Concluziile sunt evidențiate argumentat și, împreună cu analiza SWOT, reprezintă sursa planului de măsuri și acțiuni. Prioritizarea măsurilor și alocarea resurselor de care este nevoie pentru susținerea planului reprezintă un capitol distinct. Ca și descriere, dar și în fluxul de numerar.
Vânzările de active se realizează rapid, la preț rezonabil în raport cu piața. Sumele sunt distribuite imediat către creditori. Diferența se achită din plusvaloarea creată de activitatea curentă, din încasarea creanțelor. Din eventualul exces de capital de lucru obținut din majorarea termenelor de plată și/sau reducerea termenelor de încasare. Din orice alte surse devenite disponibile prin mai buna organizare.
Cel mai probabil, o asemenea abordare concretă va include printre cele 1% proceduri de insolvență care se finalizează prin reorganizare. Business-ul va fi restructurat, echipa acestuia întărită și maturizată după o asemenea experiență. Creditorii vor fi fost achitați, conform planului, din plusvaloarea creată. Lanțurile de furnizare și vânzare rămân intacte și continuă să achite taxe și impozite bugetului de stat. Salariații rămân în domeniu și, în general, nu reprezintă o problemă pentru finanțatori, furnizori de utilități sau bugetele locale.
Importanța unui practician în insolvență experimentat
În cazul strategiei „concrete” de reorganizare, importantă este credibilitatea. De aceea trebuie cunoscută echipa de specialiști care analizează cauzele insolvenței și, respectiv, situația debitorului la momentul de debut al planului. În același timp, atârnă greu în decizia creditorilor experiența și profesionalismul echipei care va implementa planul de reorganizare. Atât la nivel operațional (activitatea curentă) cât și la nivel procedural (supraveghere activă, management de criză, vânzare de bunuri, recuperări de creanțe etc). Interesul creditorilor este de recuperare a pierderilor și menținere pe piață a unui client restructurat. Astfel că vor considera acceptabilă propunerea unui termen mai lung de realizare când vine din partea echipelor credibile. Când este fundamentată, întocmită și apoi implementată de specialiști, de profesioniști.
Experiența ne demonstrează că intențiile de restructurare sunt detaliate în planuri de reorganizare ale căror structură este formată din elemente concrete combinate în diferite proporții cu puseuri de fantezie . Este firesc, cât timp paleta problemelor și constrângerilor este imensă. Însă ceea ce contează cu adevărat este ca proiectul de reorganizare să stopeze hemoragia de resurse. Să mențină munca și fluxurile economice în funcțiune neîntreruptă, să stingă datoriile din valoarea adăugată, dozată în așa fel încât să permită accesul la dezvoltare al debitorului.
În concluzie, pentru menținerea atâtor elemente în echilibru, este nevoie de excelență. Și multidisciplinaritate. Mai precis, de un practician în insolvență complet.
