Îmi aduc aminte ceea ce citeam despre grupările parareligioase care pregăteau omenirea pentru ziua de apoi. Știau exact data și ora când întreaga populație a globului va fi distrusă, iar câștigul lor consta în faptul că doar membrii sectei lor vor fi salvați. În frecvente situații sectanții au devenit apatici, retrași din societate și familie, fiind apăsați de taina pe care o dețineau. Au crezut atât de mult în apocalipsă încât o parte dintre ei și-au vândut toate bunurile și au donat banii bisericii și preoților. Oricum nu ar avea ce face cu ei.
“Din moment ce acum este 8 octombrie, este evident că ne-am înşelat în privinţa sfârşitului lumii care trebuia să aibă loc pe 7”, a explicat Chris McCann, liderul Frăţiei Creştine eBible conform Sputnik, citat de antena 3.ro. Însă, continua știrea de pe antena 3.ro, “chiar dacă a recunoscut că s-a înşelat, McCann se arată în continuare convins că lumea urmează să se sfârşească în curând şi chiar a anunţat că va face publică data la care se va întâmpla asta (din nou)”. Ghinion, cum s-ar spune. Dezamăgiți, deziluzionați, dar trebuie să așteptăm până data viitoare…
Același sentiment amar îl încearcă și cei câțiva ziariști, majoritatea vâlceni, care anunță de ani întregi apocalipsa Oltchim. Dezamăgirea este aproape dureroasă când o vezi exprimată cu atâta gingășie în titlul articolului. Există explicație științifică. În general, reacția omului înșelat sau care se înșeală are fundament în psihologia consecvenței și se remarcă prin apărarea până la absurd a opiniei greșite. Va aduce argumente, chiar și trăznite, pentru a-și justifica eroarea.
Așa cum previzionam, ne apropiem de momentul vânzării Oltchim și presa tabloidă din Rm.Vâlcea iși reia rolul manipulator destructiv de a-și asuma rolul de trâmbiță a unor interese contrare bunului simț, hărniciei și dorinței de a construi.
Știm, însă, că salariații Oltchim sunt oameni harnici, inteligenți. Au investit încredere în buna credință și profesionalismul echipei de conducere și au obținut beneficii măsurabile atât pentru ei cât și pentru comunitatea locală și națională. De exemplu, au primit integral toate cele trei salarii restante iar pentru fiecare salariat disponibilizat, Oltchim a plătit până acum mai mult de 20.000 de lei.
Aceasta echipă de aproximativ 2.000 de oameni a adus în țară aproape 300 de milioane de euro net, întrucât valorificăm peste 70% din producție la export cu o balanță externă (export – import) pozitivă: în anul 2014 este de +81 milioane Euro, în 2015 de +101 milioane Euro, iar în 2016 de +96 milioane Euro. Bani aduși în țară cu care au fost plătiți diverși furnizori, inclusiv CET Govora, unde Oltchim reprezintă mai bine de o treime din cifra lor de afaceri. Să nu uităm că S.C. OLTCHIM SA a contribuit substanțial la Bugetul consolidat al Statului, astfel:
– în anul 2014 : 61,4 milioane lei,
– în anul 2015: 54,2 milioane lei,
– în anul 2016: 55,2 milioane lei.
Rezultatele preliminare ale anului 2016 (necomentate încă de prietenii noștri, avocații analiști economici specializați în reorganizări judiciare) le găsiți aici.
Bun. Am putea aprecia că pentru munca depusă până în prezent, “gașca de la conducerea Oltchim” am obținut rezultate, am adus independență comercială și financiară unui colos preluat în colaps, am readus siguranța locurilor de muncă, demnitatea salariaților și frumusețea planurilor de viitor. Practic, am readus la viață un oraș.
Numai că, inevitabil odată cu trecerea timpului, instalațiile vor continua să se uzeze și media de vârstă a salariaților va crește. În lipsa investițiilor masive în utilaje, în mediu și oameni, cu toată energia pozitivă de acum, Oltchim va muri lent, în mod natural. Moare, de fapt, câte puțin în fiecare zi când un salariat se pensionează și un tânăr nu-i ia locul.
În reorganizare judiciară nu se pot face investiții. În reorganizare se face reorganizare, iar reorganizarea este facută. Acum căutăm un investitor potent care să aducă tehnologia Oltchim-ului la standardele de azi, să facă investițiile de mediu și să genereze energia necesară întineririi colectivului și stimulării creativității lui.
Firesc, apare întrebarea ce se va întampla cu combinatul și cu oamenii lui după vânzare? Nimeni nu știe cu certitudine, însă un prim indiciu cum că activitatea industrială va continua este acordul comisiei europene de a ne permite bonusarea cumpărătorului când angajează cel mult 50% dintre actualii salariați. Mai departe, ține de fiecare persoană în parte cum își organizează viața.
Salariații care vor dori să muncească la viitorul Oltchim, vor avea loc de muncă și își vor negocia individual sau colectiv condițiile angajării. Leaderii de sindicat trebuie să iși asume negocieri cu noul cumpărător, atunci când va fi el cunoscut, nu să aleagă calea ușoară a blamării administratorului judiciar că nu translează actualul CCM, când știu foarte bine că nu este posibil acest lucru. Vor trebui să-și remodeleze gândirea și opțiunile conform cerințelor de performanță ale mediului privat.
Salariații care nu vor mai dori să muncească la viitorul Oltchim, vor primi așa numitul “pachet social” prevăzut în Contractul Colectiv de Muncă. Ei vor beneficia de salarii compensatorii, chiar dacă iși găsesc rapid un alt loc de muncă.
Trebuie știut că dacă salariații care nu doresc să muncească sunt majoritari și locul lor de muncă este specializat, vom asista la un faliment care, cel mai probabil, va deveni celebru prin cauzele lui: sătui de muncă, salariații au abandonat angajatorul. Mai trebuie știut că în faliment, conform legislației românești, Contractul Colectiv de Muncă încetează cu consecința dispariției “pachetului social”. Așadar, solicităm sindicatelor să împărtășească salariaților deplină cunoaștere și echilibru.
Stresul cel mai pregnant îl resimt cei care visează să rămână la viitorul Oltchim, dar să împuște și salariile compensatorii. Dacă se poate fără nici un risc. Am dreptate?
